• Lângă bomba mare a fost descoperită o bombiță mai mică, băgată într-un plic cu hârtii de 500 de euro
• Bombița mai mică a fost adusă de niște românași discreți, care s-au ocupat de autorizația de construire
• Autorizația de construire este legală, desigur, ca să n-avem discuții și cu MRS, că ne-am săturat de scandal
• Vestea descoperirii unei bombe de 200 de kilograme în șantierul MRS a produs o vie agitație fix în Primăria Ploiești, din motive care n-au nici o legătură cu plicul de mai sus
• Sfat pentru MRS: când săpați la fundația următorului bloc, aveți grijă, că găsiți și doi nemți de la antiaeriană
• Legenda spune că din cauza bombei, blocurile MRS au prea puține lifturi raportate la miliardele de apartamente construite pe nivel
• Am mai scrie ceva despre șpăgi, însă devenim repetitivi și părem puși pe scandal, fapt absolut fals!
• Dacă aveați impresia că la Ploiești nu a fost concordie în decursul acestui mandat, proiectul MRS contrazice orice praf din ochii alegătorului
• Poate n-ați înțeles: a fost tovărășie, tăticule, așteptați lista de întreținere și vă veți convinge!
• Că tot veni vorba de întreținere, oare o grămadă de băieți din Primăria Ploiești chiar își vor permite două întrețineri? Cum, chiar și trei?!

Pamflet. Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ploieștiul este un oraș în care cocalarii au învins. Pe unde ieși, dai de ei. Că se numește parc, spital, scara blocului, farmacie sau Mc Donalds, scursurile fac legea, iar ăia care se ocupă cu „vegherea unui climat de liniște și siguranță” se scobesc în nas, dând vina pe Loganul vechi cu girofar, niciodată pe ei înșiși și pe nesimțirea și delăsarea de care put. Surpriza vine din partea cealaltă a tejghelei, de unde te aștepți la o urmă de respect - cât de mic - măcar de complezență. N-avem! Nada! Canci! A pățit-o un prieten fomist care, înainte să pășească în templul colesterolului imperialist, și-a pus masca regulamentară, a stat cuminte la luat temperatura, după care, mai cuminte - civilizat la coadă. Nu la fel de cuminte a intrat în MC Donalds-ul din centru și un maimuțoi fără mască, care s-a băgat în față, împingând cu coatele peste lumea de la coadă, ca să ceară o înghețată.

În primele zile ale apariției trupelor sovietice în București, după 30 august 1944, când au reușit să ajungă și ei după insurecția din 23 august 1944, au început să mișune pe la diverse instituții ale statului român și ofițeri NKVD care tot se interesau de diverse documente. Deși nu eram stat ocupat, sovieticii se comportau ca și cum ar fi fost stăpâni pe moșie. Prin intimidări și amenințări rușii intrau în diverse birouri și cereau să vadă tot felul de documente, hârtii. Ca fapt divers, potrivit unor martori bucureșteni, ofițerii rușii, NKVD sau de stat major se deplasau prin București cu Jeep-uri americane primite prin programul Land-Lease.

Clasarea dosarului privind evenimentele din 10 august 2018 a produs stupoare, indignare și mânie pe bună dreptate. Decizia este ticăloasă și nedemnă pentru niște magistrați care ar fi trebuit să reprezinte acuzarea. Nu trebuie să fii specialist în drept penal sau civil pentru a vede superficialitatea cu care a fost tratată această speță. Bătuții și gazații din ziua aceea de vară au aflat cu ocazia asta ca au fost doar victimele unor acte izolate de exces de zel din partea jandarmilor.  După ce acest dosar a fost plimbat prin trei parchete, până la urmă procurorii DIICOT au ales soluția „batistei pe țambal“ și aruncă o vină morală pe protestatari care, chipurile, nu s-au delimitat de „provocatorii“ de meserie care s-au încăierat cu jandarmii pe orele înserării. Practic procurorii și-au însușit argumentele jandarmilor.

Ne plângem că primarii sunt hoţi, că prefecţii sunt de formă, că şefii judeţelor taie şi spânzură, că senatorii sunt inculţi, că deputaţii sunt papă-lapte, că politicienii sunt „vai steaua lor”, că miniştrii sunt incompetenţi, că premierul e varză, că şefii de partide sunt mediocri, că preşedintele e somnoros, dictator și trădător...

Ne plângem că judecătorii sunt corupţi, că procurorii sunt năimiți, că poliţiştii fac abuzuri, că medicii sunt şpăgari, că preoţii sunt lacomi, că funcţionarii sunt ţâfnoşi, că ziariştii sunt mincinoşi, că patronii sunt duri, că miliardarii sunt de carton, că ţiganii sunt needucaţi, că ungurii vor Ardealul...

Ne plângem că directorii sunt incapabili, că şefii sunt tâmpiţi şi colegii insuportabili, că vecinii sunt gălăgioşi, că vânzătorii ne înşală, că hoţii ne fură, că gunoierii sunt leneşi, că drumarii nu deszăpezesc, că profesorii sunt apatici, că elevii nu învaţă iar studenţii sunt pe-afară...

Ne plângem că statul ne jupoaie, că presa ne minte, că UE  ne umileşte, că FMI-ul ne dă ordine, că mafia îşi face de cap, că tinerii sunt destrăbălaţi, că pensionarii trăiesc prea mult, că orăşenii sunt aroganţi, ţăranii sunt prea de la ţară, maneliştii – încuiaţi şi anteniștii spălați de creier...

Ne plângem de toţi şi de toate. Ce să mai... ceilalţi sunt infernul! Citiţi ziarele, uitaţi-vă la televizor, priviţi strada, ascultaţi autobuzul, intraţi pe forumuri, vorbiţi cu rudele, bârfiţi cu vecinii... şi veţi constata că suntem o naţie de plângăcioşi. Nu chiar toţi, jumate! Jumatea ailaltă suntem miştocari.

Miştocarii fac mişto de plângăcioşi, plângăcioşii se plâng de miştocari, că fac mişto de ei. Bugetarii se plâng, privaţii fac mişto de ei. Când se plâng privaţii, fac bugetarii mişto de ei. Fiindcă, văicăreţi sau miştocari, toţi suntem şmecheri. 

Dar, Dumnezeule mare, cine sunt cei de care ne tot plângem? Cine sunt cei pe care îi tot luăm la mişto? Când vei termina inventarul proştilor, incompetenţilor, mincinoşilor, palavragiilor, ticăloşilor, hoţilor, corupţilor, nenorociţilor, idioţilor, cretinilor, derbedeilor, labagiilor, vei avea o surpiză care n-o să-ţi placă deloc – toţi ăştia de care ne plângem şi de care facem mişto suntem noi înşine, poporul român, naţiunea română, locuitorii României, populaţia ţării, luaţi-o cum vreţi. Adică şi eu, subsemnatul, şi tu, cititorulule.

Şi, ca să nu-ţi faci probleme că m-ai înjurat degeaba, îţi voi spune că da, ştiu că există în ţara asta mulţi oameni inteligenţi, competenţi, cinstiţi, oneşti, amabili, educaţi, eficienţi, muc şi sfârc. Pentru ei am o singură întrebare: Unde sunteţi? 

M. Ghiţă Mateucă

Aflu, de la 2000 de kilometri, cu scârbă și stupoare că DIICOT clasează dosarul violențelor din 10 august. Faptul că am fost gazat de șapte ori, chiar dacă în naivitatea mea credeam că legitimația de presă îmi oferă o oarecare protecție și modul cum slugile cu pulane ale lui Carmen Dan au acționat împotriva unor oameni pașnici a fost motivația de care aveam nevoie ca să părăsesc România. 

Trăim în epoca fake news-ului, iar asta se vede de departe! Presa prahoveană a titrat știrea potrivit căreia viceprimarul Ploieștiului, Cristian Ganea, a intrat în Pro România, o știre cât se poate de eronată care a pus pe jar întreaga lume politică de pe Dâmbu. Surse din cadrul Pro România informează că, într-adevăr, vicele Cristi Ganea ar fi vrut să intre în Pro România, însă a rămas blocat între tocurile ușii de la sediu.

IPJ Prahova a cerut ca noile Dacia de Poliție să nu mai fie prevăzute cu centuri de siguranță, „fiindcă pe colegii noștri îi doare fix în cur de exemplul pe care îl dau comunității”. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, tot sindicatul Poliției se plânge că polițiștii nu au primit BMW-uri, „ca-n Germania”, uitând că ăia n-au doar mașini bune, dar sunt și proști făcuți grămadă, în sensul că își pun mereu centura și nici prin cap nu le-ar trece să îi vadă cetățenii fără centuri la volanul mașinii de poliție care este plătită din banii contribuabilului obligat să poarte centura de siguranță, conform legislației în vigoare.

Alegerile locale se apropie cu pași împleticiți, iar partidele aruncă în luptă nume grele din politică. Este și cazul ALDE, unde oferta propusă ploieștenilor conține un cocktail incendiar: Emil Calotă, Horia Toma, Fane de la barul Bravo și Paul Palaș de la Restaurant Berbec. „Ce lume mică - doar câteva mese!”, explică analistul politic Radu Stanian pentru punctulpeignat.ro.

Nefiind prea dus prin lume, deh, dictatura de tristă amintire, care acu e doar o amintire, acum aproape 2 ani, am ajuns în Olanda. Și vreo lună și jumate n-am pupat televizor, singurele informații erau facebookul și ce ascultam la radio în mașină când mergeam la muncă. Urmează o poveste adevărată, scurtă, e drept, dar hai să fie: