Nu ştiu de ce, zilele astea, mi-am amintit… poate toamna asta, care începe să se ia din ce în ce mai în serios… a trecut întâi o boare… a ruginit frunza din vii… cu promisiunea că niciodată nu fu mai frumoasă… ei, da!, duios de inevitabil… cu primul clopoțel, ca să recurg la o metaforă prăfuită… care, totuși, sună mai bine dect prima sirenă… ei bine, iată că știu de ce, zilele astea, mi-am amintit de anii de şcoală. De acel profesor de matematică, de fapt, care, atunci când vreunul dintre noi se canonea cu o rezolvare complicată la un exerciţiu simplu, mormăia mai mult pentru el: Mmda, mmbine... după care, cu mâna dreaptă arcuită deasupra capului, se scărpina la urechea stângă. Şi, când ne potoleam din râsul provocat de giumbuşlucul lui, dădea invariabil această sentinţă cu aparenţă interogativă: De ce simplu?... când se poate complicat...

Lumeeee, lumeee!!! Să afle tot românul! A venit circul! Cupolele colorate s-au instalat peste noapte. Trapeziștii politici se reped să facă salturi mortale cu plasă sau fără plasă, cu mască sau fără mască, că tot e pandemia pe capul nostru.

Unii vor strâmba din nas: Gunoi?! Da, pute!... mai ales acum, vara… vara asta care, gata!, oricum, a trecut ca o amăgire. Deci, azi, despre gunoi. Da, știu, dovadă că am spus-o deja, de ce trebuie s-o repet?... pute! Dar despre ce să fi scris? Despre politică? Sunteţi siguri că nu era mai rău? Bleah!

Și în municipiul Ploiești, indolența, toleranța și blatul fățiș de care dau dovadă instituțiile statului în raport cu gunoaiele societății generează probleme pe linia de serviciu polițienească. Comandantul șef al Poliției Ploiești face eforturi pentru a păstra climatul de siguranță și liniște publică, iar acest sacrificiu este vizibil, mai ales când se întoarce cu spatele.

Un harnic și sobru scriitor ploieștean, militant de vocație al culturii urbei sale, își deversează sila pe fb, o iau cu copy – paste, că pătează: ”Am căutat în numărul 21 al Românii literare (…) Absolut nimic. Am căutat în nr. 22. Aici da. La "calendar", cu litere mici "25 mai 1933 s-a născut Eugen Simion". Atât crede România literară că merită importantul cărturar la aniversare a 87 de ani, eminentul profesor la filologia bucureşteană, criticul şi istoricul literar de excepţie, academicianul, două legislaturi preşedinte al Academiei, editorul operelor capitale ale literaturii române (…) Cui nu i se face silă de memoria intelectuală de-a dreptul insignifiantă a editorilor revistei, a directorului său, coleg de catedră universitară - de pe când amândoi erau asistenţi - şi de revistă  cu ostracizatul pe nedrept? Mie mi-e silă. Acesta este cauza din pricina căreia cultura, literatura română nu dau înainte. Vine cineva şi şterge ceea ce s-a făcut. Şi totul se ia de la cap”.

Noaptea se lăsă mai grea decât viceprimarul Ganea peste salteaua Relaxa. Norii negri acoperiseră luna precum miștourile butucănoase ale consilierului Botez la adresa primarului Dobre. Atmosfera era sobră și țeapănă, de parcă domnul consilier Palaș ținea în buzunar destinele Hotelului Central cu tot cu recepția. Viața părea o femeie nasoală cu mască chinezească, care-și spăla mâinile din 5 în 5 minute cu dezinfectant Hexipharma. Destinul era dur, ca un cur. Ziariștii erau pe recepție ca niște rachete sol-sol, în mediul prăfos al Afghanistanului, vânând covrigii de pe mese. În fine, era greu.

La grădinița politicii românești cu cel mai prelungit program electoral posibil ajuns deja la level apă de ploaie… tovarășa Gabi, educatoarea șefă a PSD București deschide serbarea de început de campanie electorală și de sfârșit de politică serioasă citind lista premianților. În cap, Petre Roman. În sală, rumoare…  Câțiva aspiranți pesediști la pole position încearcă să facă gât, dar rămân bușbe, fiindcă Firea le-o ia înainte și anunță un alt monstru sacru al cacealmalelor: Mitică Dragomir, după care parcă a tunat și i-a adunat: Cornel Dinu, Anghel Iordănescu. Și cred că  închisese la ”Antipa”, fiindcă Ilie Năstase și Gheorghe Zamfir n-au mai apucat să fie scoși de la naftalină, așa că vor rămâne, și de data asta, mă-nțeledzi… fără coledzi!

Nu ştiu ce se întâmplă cu noi, dar este imposibil să găsim pe cineva să ne facă mai mult rău decât suntem în stare să ne facem noi înşine. Luaţi separat, fiecare în parte, nu suntem cine ştie cât de diferiţi faţă de alţi oameni, de prin alte părţi de lume, ba chiar suntem comparabili cu cetăţenii multor state europene, luaţi individual, dar toţi la un loc devenim o teribilă forţă de autodistrugere.

N-am sărit nervos de pe scaun. Nici plin de spume de pe canapeaua unde revedem serialul MASH. Era normal să se întâmple. Pesedeul s-a apucat de remaiat. Nu ciorapi ci bersonalități (cu b) ce vor însufleți electoratul la fel de bine ca o găleată de plastic cu 2 guvizi în ea.

Nu ştiu cum se face, dar, din cele peste 40 de campinguri de la vest de Viena, am nimerit taman la unul administrat de un român. Asta a şi fost şansa noastră, fiindcă, altfel, nu mai era loc nici să întinzi o batistă. Aşa, băiatu’ ăla simpatic de prin nordul Ardealului ne-a dat voie să montăm cortul chiar pe peluza de la intrare, mai ales că i-am promis că nu rămânem decât o noapte. Şi, din vorbă-n vorbă, el, dornic să afle ce mai e prin ţară, noi, nerăbdători să punem cortul, mai ales că parcă şi începuse o ploaie măruntă, uite că mai apare şi o familie din Estonia, aşa că, hai, nene, că acuşi se umple peluza de corturi, de se supără ăsta bătrânu’ pe mine, că vă las aici, pe gazon, şi-mi taie din salariu, hai, instalaţi-vă şi pe urmă veniţi la mine, pe terasă, la un şnaps. Şi aşa am aflat că lucrează împreună cu fratele lui la “neamţ” de vreo şase ani, că au ajuns amândoi oamenii de încredere ai patronului, că le-a dat o casă cu terasă şi grădină chiar acolo, în camping, să locuiască gratis, şi de mâncat mănâncă tot gratis, la restaurant, iar banii îi trimit în ţară, la fratele lor cel mare, că au afaceri în zootehnie, două ferme de vaci şi porci… iar ei n-au mai fost în ţară de patru ani. Nu este niciunul însurat, iar aici în camping e treabă non stop, zi şi noapte, vară şi iarnă, fiindcă au grijă tot anul de cele peste 60 de căsuţe şi rulote în care locuiesc permanent “boşorogii” din Viena, care s-au săturat de zgomot, de stres, de lume, în general, poate și de viață, unii, şi preferă sălbăticia şi izolarea chiar și iarna, printre nămeţii de pe muntele ăsta…